Simpozionul ISB-INMA TEH’ 2019, 31 octombrie – 1 noiembrie 2019

Simpozionul ISB-INMA TEH’ 2019, 31 octombrie – 1 noiembrie 2019

Joi, 31 octombrie 2019, a început ISB-INMA TEH’ 2019, simpozion de tradiție în cercetarea și dezvoltarea din domeniul agriculturii, la care institutul nostru este co-organizator. La deschiderea evenimentului ne-au onorat cu prezența: Mircea Popa, Secretar General Adjunct, respectiv prof.univ.dr. Gigel Paraschiv, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, prof.univ.dr. Valeriu Tabără Președintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, prof.univ.dr. Ecaterina Andronescu, Președinte al Consiliului Național al Rectorilor și fost Ministru al Educației, prof.univ.dr. Mihnea Costoiu, Rector al Universității Politehnica din București și prof.univ.dr. Răzvan Teodorescu, prorector al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

În cadrul deschiderii, președintele INMA, dr.ing. Vlăduț Nicolae Valentin, a rostit un cuvânt de bun-venit din partea organizatorilor la cea de-a noua ediție a simpozionului.

Timp de două zile, în cadrul Simpozionului ISB-INMA TEH’ se vor prezenta noutăți și realizări în cercetarea, proiectarea și dezvoltarea în domeniul mecanicii, ingineriei mediului, surselor de energie regenerabilă, ingineriei agricole, agriculturii sustenabile, siguranței alimentare, chimiei alimentare și altele. #ISBINMATEH2019

 



?
Acest website colectează date statistice anonimizate, conform cu politica noastră de confidențialitate.   DA - click aici pentru acord.   NU - click aici pentru dezacord.
×